
Despre noi
Asociaţia Forums a fost înființată în luna iulie 2015, având ca misiune promovarea patrimoniului cultural și natural, dezvoltarea turismului cultural și a ecoturismului.
Asociaţia Forums își dorește să contribuie la mobilizarea principalilor actori locali în beneficiul comunităţii. În acest sens, asociaţia construieşte relaţii de succes între organizaţiile non-profit, instituții şi cetăţeni, astfel încât să se sprijine reciproc şi să lucreze împreună pentru o comunitate cât mai înfloritoare și mai bună.
Printre obiectivele asociației se regăsesc: promovarea cunoașterii culturii și organizarea de evenimente culturale, promovarea și păstrarea valorilor naturale și tradiționale ca atracții turistice, promovarea responsabilității sociale a tuturor factorilor de decizie cu scopul atingerii unei dezvoltări durabile, implementarea și dezvoltarea unor proiecte privind promovarea și păstrarea valorilor naturale și culturale.
Anul 2016 a marcat debutul activității asociației cu proiecte în domeniile: cultural, educativ și de cunoașterea mediului.
