Războaie în Bastionul Țesătorilor

Proiect cultural de promovare a străvechii tehnici a ţesutului la război - element de patrimoniu imaterial, prin artă contemporană, "Războaie în Bastionul Ţesătorilor" îşi propune aducerea în atenţie a unui element de patrimoniu imaterial, străvechea tehnică a ţesutului la război, prin transcederea acesteia în lucrări de artă contemporană.

Proiectul este organizat din anul 2016 de Muzeul Județean de Istorie Brașov și Asociația Forums, fiind co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și sprijinit de Consiliul Județean Brașov.

În anul 2017 se adaugă componenta de "rezidențe artistice", cu sesiuni de documentare și de practică pentru artiști.

Proiectul "Războaie în Bastionul Ţesătorilor" oferă şansa unor întâlniri provocatoare între păstrători locali autentici ai tehnicii tradiţionale de ţesut la război și artişti contemporani provenind din diverse arii artistice, care să conducă la crearea unor colecţii de autor (lucrări de artă si design contemporan) bazate pe valorificarea tehnicilor şi modelelor tradiţionale.

Activitățile din cadrul ediției 2016 au fost organizarea a două ateliere creative, crearea unei expoziții itinerante, documentarea prin intermediul unui film de tip tutorial ("cum se face") și deschiderea unei arhive fotografice. Cele două ateliere creative mixte au adus împreună şase cunoscători şi păstrători ai tehnicii tradiţionale de ţesut la război, din zona Branului, şi şase artişti vizuali contemporani. Cei șase artiști vizuali selectați au avut posibilitatea să înveţe tehnica tradiţională de ţesut la război, să se documenteze asupra motivelor tradiţionale şi să valorifice aceste lucruri prin realizarea unor tapiserii din sfera artei contemporane. Creatorii contemporani au fost susţinuţi de țesătoare pentru a-și pune în practică viziunea proprie asupra tematicii. Atelierele s-au desfășurat în Bastionul Țesătorilor din Brașov, în echipe de câte șase (3 artiști, 3 artizani), în luna iulie 2016. Pe 10 august 2016 (18.00), în Bastionul Ţesătorilor din Braşov, a fost vernisată expoziția "Războaie în Bastionul Ţesătorilor", iar în septembrie (5-30 septembrie 2016), aceasta a călătorit la Complexul Muzeal Astra din Sibiu, fiind prezentată în Casa Artelor din Piața Mică.

Expoziția a prezentat lucrările făcute de echipele artizani-artiști în cadrul atelierelor.

Un film tip tutorial şi o bază documentară foto se pot regăsi postate în mediul virtual (www.razboiultesatorilor.ro), pentru promovarea patrimoniului, a păstrătorilor acestuia şi a artiștilor contemporani care îl folosesc ca sursă de inspiraţie pentru lucrări de artă dedicate publicului larg.

Ediția din 2017 a constat în organizarea a două rezidențe pentru 4 artiști contemporani, acompaniați de 4 artizane și de un tehnician, și în pregătirea unei expoziții itinerante în Bastionul Țesătorilor din Brașov și Muzeul Național al Țăranului Român din București. Rezidențele și expozițiile au fost documentate fotografic și video, iar concluziile proiectului au fost prezentate și în cadrul unui workshop dedicat, la Universitatea Națională de Arte din București, la care au participat studenți ai UNARTE, elevi de la Liceul de Arte Plastice ,,Nicolae Tonitza" din București și cadre didactice.

Prima rezidență (4-10 mai 2017) a însemnat organizarea unei sesiuni de documentare în zona Bran-Moieciu, cu participarea artiștilor selectați, și a oferit posibilitatea acestora să interacționeze cu comunitatea și să aprofundeze specificul local.

În cadrul celei de-a doua rezidențe de la Bastionul Țesătorilor din Brașov (31 iulie - 9 august 2017), artiștii au fost susţinuți de artizani pentru a-și pune în practică viziunea proprie asupra tematicii, creând 4 colecţii de autor.

Lucrările au putut fi văzute în cadrul expoziției de la Bastionul Țesătorilor din Brașov (24 august -    1 octombrie 2017) și la Muzeul Național al Țăranului Român (4 - 22 octombrie 2017).

Galerie foto.

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți